DNA: Două femei, trimise în judecată după retrocedarea ilegală a peste 176 de hectare de pădure

 Două femei au fost trimise în judecată, luni, de procurorii DNA Cluj, după ce au înşelat statul român cu aproape 800.000 de euro, prin retrocedarea ilegală a unei păduri de 176,418 hectare, folosindu-se de mai multe acte false, potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).





Potrivit rechizitoriului anchetatorilor, Floarea Stela Danciu, inculpată în dosar, în perioada martie 2006 - februarie 2009, a indus în eroare Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Repedea din judeţul Maramureş, Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Maramureş şi instanţa de judecată de la Judecătoria Vişeu de Sus.
Scopul acesteia a fost de a obţine o suprafaţă de 705,672 de hectare de teren cu vegetaţie forestieră situată în localitatea Repedea, a cărei valoare de piaţă a fost stabilită la peste 3,7 milioane de euro. În final, în baza unei sentinţe civile emise de Judecătoria Vişeu de Sus, în aprilie 2009, inculpata a obţinut reconstituirea dreptului de proprietate numai pentru suprafaţa de 176,418 de hectare de pădure, aflată în proprietatea statului, a cărei valoare este de 775.149 de euro.
"Pentru a obţine reconstituirea dreptului de proprietate, inculpata Danciu Floarea Stela a profitat de o asemănare de nume între titularul real al dreptului de proprietate consemnat în cartea funciară şi cel al bunicii sale", arată DNA.

Pe de altă parte, femeia s-a folosit de o foto-copie a extrasului de carte funciară, de o declaraţie autentificată la un birou notarial şi de un înscris olograf, aceste acte atestând, împrejurări nereale referitoare la ascendenţii inculpatei.
"La 20 februarie 2009, inculpata Danciu Floarea Stela a dat o declaraţie în faţa notarului public, autentificată, prin care a făcut afirmaţii nereale cu privire la faptul că proprietarul înscris în cartea funciară 3039 Poienile de Sub Munte este bunica sa şi că fraţii bunicii sale, înscrişi în aceeaşi carte funciară ca proprietari, au decedat "în refugiu" (neexistând acte de stare civilă prin care să se facă dovada "arhivele fiind distruse")", arată anchetatorii
De asemenea, Floarea Danciu a declarat că bunica sa este singura moştenitoare a celor doi fraţi. Această declaraţie a ajutat-o să obţină pe nedrept reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 176,418 ha teren cu vegetaţie forestieră.
Pe de altă parte, cea de-a doua persoană trimisă în judecată, Lavinia Georgeana Pop, în calitate de registrator la Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara din Vişeu de Sus, pe baza unei cereri falsificate, pe numele altei persoane, a emis un extras de carte funciară, în care a consemnat în mod nereal suprafaţa de 705,672 de hectare. Ea a făcut acest lucru deşi în cartea funciară era înscrisă numai suprafaţa de 66,927 de hectare.
Lavinia Georgeana Pop a făcut menţiuni incomplete pe documentul în cauză la rubrica "înscrieri privitoare la proprietate", neconsemnând datele înscrise în cartea funciară referitoare la starea civilă a proprietarilor, respectiv numele soţilor acestora.
"Scopul acestor demersuri a fost acela ca utilizatorul extrasului de carte funciară, inculpata Danciu Floarea Stela, să poată face dovada filiaţiei după proprietarul legal, extrasul de carte funciară stând la baza solicitării, de către Danciu Floarea Stela, a reconstituirii dreptului de proprietate pentru suprafaţa de teren cu vegetaţie forestieră de 705,672 ha şi la obţinerea reconstituirii dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 176,418 ha teren cu vegetaţie forestieră, aflată în proprietatea statului", precizează DNA.
Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Maramureş s-a constituit parte civilă în dosar cu aproximativ 17 milioane de lei.
Dosarul urmează să fie soluţionat de judecătorii de la Tribunalul Maramureş.
Articol preluat de pe  http://www.mediafax.ro/
Daca v-a placut articolul va rog sa v-a abonati pentru mai multe stiri.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu