duminică, 20 aprilie 2014

Mesajul pe care un român i l-a trimis iubitei după ce a câştigat la LOTO. A vrut să-i vadă reacţia. O să rămâi UIMIT. O poveste emoţionantă de dragoste.

Câştigătorul premiului de 1,1 milioane de euro de la Loto 6/49 a venit foarte repede să-şi revendice câştigul. Mai ales că acesta a venit la numai o săptămână după ce a aflat că va deveni şomer. În societatea de azi îţi poţi pierde veniturile, serviciul, casa, maşina, dar norocul nu ţi-l ia nimeni. Iar dovada vie este câştigătorul premiului cel mare la Loto 6/49, un bărbat de 30 de ani din Câmpulung Muscel. Pe 7 octombrie fusese disponibilizat de la fabrica de cărămidă la care lucra, cu toate că este absolvent al Facultăţii de Chimie Alimentară. După ce şi-a depus actele pe şomaj, pentru ca în următoarele şase luni să încaseze ajutorul de aproximativ 450 de lei, a decis să-şi încerce norocul la Loto. A jucat doar o variantă şi biletul l-a costat 4,1 lei, iar duminică seară a simţit că i-a pus Dumnezeu mâna în cap, într-un moment în care viitorul părea destul de negru. Ce e cu adevărat spectaculos este testul la care şi-a supus iubita. I-a scris un mesaj în care i-a spus: « Iubito, am făcut o prostie, casa în care stăm a fost confiscată de bancă din cauza ratelor, pe care nu le-am putut plăti. Nu ţi-am spus, am fost disponibilizat, nu ţi-am spus pentru că n-am vrut să fii speriată. De fiecare dată când plecam de acasă mergeam să-mi caut de lucru. Am vorbit cu Mihai, vom sta la ei până ne vom pune pe picioare. » asta i-a scris printr-un mesaj tânărul milionar. Răspunsul femeii n-a întârziat să apară «Am văzut şi eu citaţiile iubitule, găsim noi cumva şi o s-o rezolvăm » . Bărbatul se aştepta la un scandal enorm, însă femeia, fară să ştie că acesta a câştigat la loto i-a oferit cea mai bună lecţie de viaţă. Când a venit acasă şi i-a dat vestea, aceasta a izbucnit în lacrimi. sursa: http://vedetax.ro/mesajul-pe-care-un-roman-i-l-a-trimis-iubitei-dupa-ce-a-castigat-la-loto-a-testat-o-si/
Daca v-a placut articolul nu uitati sa va abonati pentru a fi la curent cu stirile.Ma ajuta mult.

4 comentarii:

  1. Frumos! Uite aşa îţi dai seama cu cine trăieşti. Ăsta eeste un bărbat care nu se poate îndoi de femeia pe care o are lângă el.

    RăspundețiȘtergere
  2. Este adevarat merita tot respectul.

    RăspundețiȘtergere
  3. Foarte interesanta povestea. Pacat ca nu merge linkul ca sa citesc in continuare :(

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da intradevar, e emotionant dar din pacate acesta doar atat a declarat.

      Ștergere